Astm bronșic – cauze, simptome și tratament

Un diagnostic de astm bronșic poate să apară la orice vârstă, deși cei mai vizați sunt copii și tinerii. Astmul este afecțiunea care îți dă senzația că nu poți respira sau că nu mai ai aer și odată instalată, rămâne cu tine pe tot parcursul vieții. Tratamentul te ajută să o ții sub control și să eviți crizele brutale de astm. 

Astm bronșic – ce este și de ce apare?

Astmul bronșic este o boală cronică și inflamatorie a căilor respiratorii mici. Căile devin iritate, iar în momentul unei crize de astm, se produce un spasm care împiedică circulația normală a aerului în plămâni. Este o afecțiune care poate să aibă o evoluție staționară, când respirația este normală și este asociată cu crize care pot duce la dispnee.

Afecțiunea de astm bronșic este diagnosticată în general la copii și la adulții tineri, iar principalul semn de îngrijorare pentru ambele categorii este respirația îngreunată, cu șuierat. La copii, primele semne de astm apar de regulă sub vârsta de 6 ani. 

Cauzele de apariție pentru astmul bronșic sunt multiple, însă cele mai frecvente sunt următoarele:

  • Predispoziția genetică

  • Expunerea la cantități mari de alergeni 

  • Factori poluanți 

  • Fumatul 

Astmul bronșic poate fi provocat și de profesie, și mai poate fi numit astm bronșic ocupațioanl. Se referă la mediile de muncă în care există expunere la substanțe chimice sau toxice, la petrol sau gaz sau la mult praf. 

Tipuri de astm bronșic

  • Astm bronșic cu alergii

  • Astm bronșic cu infecții respiratorii 

  • Astm bronșic provocat de anumite medicamente (antiinflamatoare sau aspirină)

  • Astm bronșic secundar stresului

  • Astm bronșic indus de efort fizic 

Cei mai frecvenți alergeni care pot declanșa o criză de astm sunt:

  • Polenul

  • Părul de animale

  • Acarieni

  • Gândaci 

  • Mucegai 

  • Anumite medicamente 

În cazul bolilor respiratorii, în speță a astmului bronșic, sportul nu este interzis, așa cum s-ar putea crede la prima vedere. Însă, persoanele care știu că suferă de această afecțiune trebuie să fie atente la temperatura camerei unde face exerciții. 

Simptomele astmului bronșic

  • Tuse neprovocată, mai ales în timpul nopții

  • Dispnee (senzația de sufocare)

  • Respirație șuierătoare

  • Apăsare în piept

  • Senzație de oboseală

Diagnostic și tratament pentru astm bronșic

Când un pacient cu suspiciune de astm se prezintă la cabinetul medicului pneumolog, acesta, pe baza istoricului său medical, evaluează tipul de crize respiratorii pe care pacientul le descrie. Dacă simptomele conțin respirație șuierătoare, tuse fără o cauză aparentă, medicul face o explorare funcțională respiratorie, pentru a confirma suspiciunea. 

Inițial se face o spirometrie (test non-invaziv care măsoară capacitatea respiratorie a individului) de bază. În funcție de rezultat se prescrie un tratament medicamentos inhalator și apoi se repetă spirometria. Dacă valorile cresc, diagnosticul de astm bronșic este confirmat. 

Când vorbim de un diagnostic de astm bronșic ne referim la un tratament de durată, care poate să continue pe tot parcursul vieții pacientului. Netratat, astmul bronșic poate deveni foarte periculos din cauza crizelor respiratorii care apar. Cu un tratament adecvat, crizele sunt ținute sub control și nu impactează calitatea vieții. 

Există 2 tipuri de tratament în astm bronșic:

  1. Terapia de control – tratamentul zilnic, care are ca scop reducerea inflamației din bronșii și evitarea apariției unei crize. Tratamentul standard pentru astm bronșic este cea inhalantă (transmiterea în organism, cu ajutorul unui dispozitiv numit inhalator a corticosteroizilor) .

  2. Terapia de criză – în momentul în care apare o criză astmatică se administrează un spray specific. 

Medici pneumologi care au grijă de tine la AMI

Dr. Anca Macri 

Dr. Andreea Vladau 

Dacă ai probleme respiratorii și nu ești sigur care este diagnosticul tău, te așteptăm în rețeaua AMI, unde cazul tău poate fi preluat de un manager de caz.

 

 

× Programarea dumneavoastră a fost înregistrată cu succes.