Recomandările nutriționistului pentru o masă echilibrată de Paște

A sosit vremea uneia dintre cele mai importante Sărbători Creștine: Sfintele Paști. În acest an, însă, ne aflăm în circumstanțe nemaintalnite. La rândul ei, dieta trebuie adaptată situației neprevăzute. Așa vom petrece în mod plăcut, sănătatea noastră nu va fi afectată și nu vom scăpa de sub contol greutatea.

Toți avem în plan o desfătare culinară mult așteptată, dar stând în casa, ne sunt limitate atât activitățile sociale, care ne mai ‘furau’ de lângă masa cu bunătăți, cât și exercițiile fizice prin care ardeam caloriile acumulate în timpul consumării preparatelor delicioase. Astfel, în următoarele rânduri, am enumerat câteva sugestii pentru această perioadă, că să nu ne autosabotam starea de bine.

Aproape nimeni nu concepe sărbătorile pascale fară mâncărurile tradiționale: ouă roșii, friptură de miel și pască. Acestea, și alte variante de preparate, pot face parte din meniul nostru, dar cu moderație. Consumând puțin din toate ne putem bucura de sărbători fară să întâmpinam probleme digestive.

 

Câteva recomandări:

  • mâncați o felie subțire de pască sau cozonac la micul dejun
  • serviți ouăle roșii în prima parte a zilei, cu salate de crudități.
  • limitați-vă la 2-3 linguri de salată de boeuf la o masă
  • serviți felii subțiri din friptura de miel cu murături sau legume verzi (salată, spanac, broccoli, sparanghel, varză, conopidă, ceapă și usturoi verde, dovlecei etc)
  • alegeți să mâncați o porție mîcă din ciorba preferată seara, cu 2-3 ore înainte de culcare.
  • nu neglijați hidratarea, alegeți să beți suficienta apă, cât mai puțin alcool (1-2 pahare pe zi) și nu foarte multa cafea.
  • lipsa mișcării și abundența mâncărurilor pe bază de carne și făinoase ne pot îngreuna tranzitul. Este obligatoriu să consumăm fibre iar acestea le găsim în fructe și legume dar și în suplimente alimentare cu fibre.

Limitați gustările dintre mese, deoarece ele pot conține mai multe calorii decât o masă propriu-zisă.

În măsură în care este posibil, luați masa sau serviți cafeaua pe balcon, terasă sau în fața geamului pentru a vă bucura de razele binefăcătoare ale soarelui de aprilie. 

După ce sărbătoarea se încheie și deliciile s-au terminat, vă recomand să reveniți treptat la rutina de dinainte, să vă planificați mesele cu grijă și să continuați să acordați atenție dietei.

Sportul nu trebuie neglijat sau amânat din motivul statului în casa, căci fară îndoială puteți să realizați câteva exerciții fizice obișnuite, încurajați fiind de melodiile din playlistul preferat.

Nu ne dorim ca restricțiile alimentare să adauge un disconfort suplimentar situației speciale în care ne aflăm.

Paște fericit! și bucurați-vă de timp de calitate împreună cu familia pentru că acestea sunt momente unice, în circumstanțe unice.

Informații oferite de Maria Martac, consultant nutriționist, clinica DigestMed.

× Programarea dumneavoastră a fost înregistrată cu succes.