Gonartroza – ce este și cum poate fi tratată?

Te dor genunchii din ce in ce mai des, mai ales după perioade de inactivitate? Îți este greu să urci scările sau să faci efort fizic susținut? Te dor genunchii sau ai un mers șchiopătat? E posibil să ai gonartroză.

Ce este gonartroza?

Gonartroza este o afecțiune degenerativă a articulațiilor de la nivelul genunchiului (femur, tibie, rotulă), care apare în general la persoanele în vârstă și cu o frecvență mai mare la femei decât la bărbați. Gonartroza sau osteoartrita genunchiului apare în urma uzării până la degenerare a articulațiilor, care în timp, se deformează.

Dacă nu este tratată la timp, gonartroza poate provoca dureri semnificative și poate împiedica deplasarea persoanei în cauză, devenind o afecțiune debilitantă. Pentru că nu există un tratament care să vindece gonartroza, sfaturile comunității de medici ortopezi constau în prevenirea ei prin menținerea unui stil de viață cât mai sănătos și cu multă mișcare.

Când și de ce apare gonartroza?

Cartilajul articular sănătos acționează ca un zid de protecție la nivelul genunchiului, protejându-l de traumatisme. De asemenea, cartilajul împiedică oasele superioare și inferioare din picior să se atingă și să se erodeze mecanic. Odată cu înaintarea în vârstă, acest cartilaj protectiv începe să se erodeze, ceea ce este normal. Însă, devine un proces problematic dacă erodarea se întâmplă excesiv și genunchiul nu mai este protejat deloc.

Gonartroza poate să apară dacă este îndeplinită una din cele două condiții:

  1. Să scadă rezistența mecanică.
  2. Să crească forța de presiune.

În afară de înaintarea în vârstă, alte circumstanțe care pot provoca apariția gonartrozei sunt:

  •        Ridicarea de greutăți pe o perioadă lungă de timp
  •        Participarea în competiții sportive profesioniste pe o perioadă lungă de timp
  •        Obezitatea
  •        Realizarea frecventă a unor mișcări incorecte
  •        Picioare strâmbe sau crăcănate

Gonartroza poate să apară și în urma unui traumatism suferit la nivelul genunchiului sau a unei fracturi osoase.

 

 Tipuri și simptome de gonartroză

Acest tip de afecțiune a genunchiului poate fi clasificată în 2 tipuri:

  1. Gonartroza primară – nu are o cauză cunoscută de debut
  2. Gonartroza secundară – apare în urma dezechilibrului dintre rezistența articulațiilor și forța care apasă pe ele.

Primul indiciu pe care îl dă gonartroza este durerea resimțită la nivelul genunchiului. Dacă resimțiți în mod frecvent dureri sau rigiditate în zona genunchiului, mai ales după perioade de inactivitate, precum statul jos, faceți o programare la medicul ortoped. Alte simptome care pot apărea din cauza gonartrozei sunt:

  1. Mersul șchiopătat
  2. Redoare articulară
  3. Senzație de instabilitate a genunchiului
  4. Durere la palparea rotulei
  5. Limitarea mobilității articulare

Tratament gonartroză

Gonartroza nu se poate vindeca. Însă, există metode de tratament care ajută la menținerea durerii în limite suportabile sau la eliminarea ei și care împiedică avansarea afecțiunii în stadii avansate.
Medicul ortoped este cel care pune diagnosticul de gonartroză după o consultație cu pacientul, în urma căreia află istoricul medical al acestuia. Apoi, în cadrul examenului clinic, verifică mobilitatea și funcționalitatea genunchiului. De cele mai multe ori, medicul va cere și investigații suplimentare, precum o radiografie, pentru a pune diagnosticul de certitudine.

Tratamentul pentru gonartroză este:

  1. Nechirurgical
  •        Schimbare de dietă, pierdere în greutate, program de exerciții fizice moderate
  •        Fiziokinetoterapie
  •        Tratament medicamentos
  •        Artroscopie – îndepărtarea elementelor care provoacă durere
  •        Osteotomii de corecție
  •        Artroplastia – înlocuirea articulației genunchiului cu o proteză
  1. Chirurgical

 

 Medici ortopezi din rețeaua AMI care te pot ajuta dacă ai gonartroză

Medici specialiști de peste tot din țară, la doar un telefon depărtare!

× Programarea dumneavoastră a fost înregistrată cu succes.