Diabetul gestațional: ce este și ce trebuie să știi

Diabetul gestațional

Diabetul gestațional este o afecțiune temporară care apare pe parcursul sarcinii. Este cauzat de un hormon secretat de placenta mamei care blochează acțiunea insulinei, dezvoltând astfel insulinorezistența. În mod normal, cantitatea de insulină este suplimentată corespunzător de către pancreas, contrabalansând insulinorezistența. În unele cazuri acest sistem nu funcționează eficient, astfel încât glucoza crește în sânge producând hiperglicemie și implicit, diabetul gestațional. 

De ce apare diabetul gestațional?

În timpul sarcinii se dezvoltă placenta, aceasta având rolul de suport și nutriție pentru embrion/făt. Odată cu creșterea placentei, în organismul matern se produc modificări endocrine și metabolice - secreția de hormoni placentari (hormon de creștere, progesteron, hormon lactogen placentar etc.) și creșterea țesutului adipos (prin reducerea efortului fizic și creșterea aportului caloric), menite să asigure în permanență nutriția optimă a fătului. În același timp, aceste schimbări în organismul matern împiedică insulina secretată de pancreas să-și exercite efectele normale asupra metabolismului glucozei, adică în principal pătrunderea acesteia în celule, situație denumită insulinorezistență.

Diagnosticul in diabetul gestational

Simptomele prezente în diabetul gestațional sunt în general simptomele prezente și în diabetul zaharat clasic. Acestea sunt complexe și includ o mare parte din organe, cele mai uzuale fiind:

-       Polidipsie - senzația imperioasă de a consuma lichide constant;

-       Polifagie - senzația de foame imperioasă;

-       Poliurie - urinatul des;

-       Fatigabilitate - oboseală cronică;

-       Infecții recurente (urinare, candidoza orală);

-       Vedere încețoșată.

Multe dintre aceste simptome sunt frecvente în sarcină, așa că pacienta va avea tendința să le treacă cu vederea, fără a se prezenta la medic.

Testul pentru diabetul gestațional se numește testul de toleranță orală la glucoză și se efectuează în săptămânile 24-28 de sarcină.

Va fi nevoie să mergi la cabinetul medicului pentru a efectua testul. În noaptea de dinainte și în dimineața testului nu va trebui să mănânci nimic și nici să bei apă. O asistentă va recolta o probă de sânge pentru a avea un nivel de bază al glicemiei tale, pe nemâncate. Apoi vei bea o băutura cu zahăr (75 grame de glucoza) și după o oră, respectiv două ore, asistenta va recolta din nou sânge pentru a vedea cum a răspuns organismul la încărcătura cu glucoză.

Tratamentul în diabetul gestațional

Cel mai important aspect al tratamentului îl constituie controlul nivelului de glucoză din sânge. Femeile diagnosticate cu diabet de sarcină trebuie să-și monitorizeze glicemia pe nemâncate și glicemia la două ore după masă, cu ajutorul unui aparat de testare a glicemiei. De asemenea, medicul diabetolog te poate învăța cum să combini o alimentație sănătoasă cu un program de exerciții. Atenție dacă erai supraponderală înainte de a fi însărcinată, pentru că în acest caz ai nevoie de cel puțin 30 de minute de activitate moderată pe zi.

Regimul alimentar în diabetul gestațional presupune o dietă echilibrată, săracă în carbohidrați, în special cei cu eliberare rapidă. Se recomandă a se limita până la a se interzice consumul dulciurilor, băuturilor carbogazoase, adăugarea de zahăr în alimente sau alte băuturi. Multe paciente se întreabă: „ce mănânc dacă am diabet gestațional”? Se recomandă alimente care conțin proteine, o cantitate scăzută de grăsimi saturate, legume proaspete, lactate cu conținut scăzut de grăsimi și făinoase integrale.

Medicii AMI care te pot ajuta:

Dr. Oana Steriade

Prof. Dr. Cristian Serafinceanu

Dr. Grigorina Mitrofan

Dr. Mădălina Păunescu

× Programarea dumneavoastră a fost înregistrată cu succes.